Ești tânăr încă atâta timp cât admiri și în măsura în care admiri.

Pentru cei mai mulți oameni moartea este numai un pretext de dispariție; pentru foarte puțini moartea ține de textul vieții, ca un punct pe “i”.

Melancolia este o reducție la zero a capacității noastre înnăscute de a ne autoiluziona.

Inconștientul este partea genială din fiecare muritor.

Creația – a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună și a le turna într-o formă care să îmbrace o viață ce se diferențiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este ea – aceasta este puterea naturii și a artistului.

Un simbol își are evidența sa. Un simbol care are nevoie de argumente nu e valabil.

Prostul cel mai prost e prostul alterat de filozofie.

A filozofa înseamnă a încerca să răspunzi cu mijloace supermature la întrebări pe care și le pun copiii.

Masca pe care unii oameni și-o pun poate fi mai esențială și mai adecvată ființei decât fața pe care o au.

După ce am descoperit că viața nu are nici un sens, nu ne rămâne altceva de făcut decât să-i dăm un sens.

Te poți împodobi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele.

Viața ne învață să cultivăm uitarea, ca o măsură de consolare a ființei.

Este suficient ca, din când în când, câte un om genial să moară nebun ca, pentru câtva timp, normalitatea să nu mai fie deloc cotată la bursă.

Geometria este știința care restaurează situația dinainte de creația lumii și încearcă să umple “golul”, renunțând la oficiile materiei.

De unde-și are Raiul lumina? Știu: îl lumineaza Iadul cu flăcările lui!

E poate ca o datorie să vezi prezentul în culori mai negre decât e de fapt, pentru ca din această vedere să izvorască o luptă mai hotărâtă spre mai bine.

Nu numai o mare durere îți poate tulbura fericirea, ci și o altă fericire.

Soarta e o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea mult în ea.

Poetul. Donator de sânge la spitalul cuvintelor.

Oprește trecerea! Știu că unde nu e moarte nu e nici iubire, dar, te rog, oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea!

Limba este intâiul mare poem al unui popor.

Lacul oglindește stelele pentru că vrea să fie cer.

Clipa ce vine este, prin faptul doar că bate mai târziu, oarecum inferioară clipei antecedente.

La o desăvârșită liniște și mulțumire sufletească ajunge de obicei numai mediocritatea, care se divinizează pe sine însăși.

E foarte probabil că pentru Dumnezeu un om înseamnă mai mult decât o galaxie.

Inteligența omenească nu e o misterioasă fabrică de adevăruri absolute. Ea este un factor important în sânul realității, un centru de activități spontane, un creator de ficțiuni, de mituri.

Inimile de piatră se încălzesc, dacă le lovește des, foarte des, ciocanul sorții.

O vorbă de spirit, oricât de strălucitoare, își are și ea mormântul. În urechile prostului.

Crezul zilelor noastre nu mai începe cu conştientul „cred”, nici cu scepticul „nu cred”, ci cu tragicul „vreau sa cred”.

Iubind, ne-ncredințăm că suntem.

Matematicianul este îmblânzitorul ce a domesticit infinitul.

Geometria este știința care restaurează situația dinainte de creația lumii și încearcă să umple “golul”, renunțând la oficiile materiei.

Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie.

Viața ne învață să cultivăm uitarea, ca o măsură de consolare a ființei.

Soarta e o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea mult în ea.

Paradoxul – strigătul imposibil pe care îl scoate inefabilul când îl împingi până la paroxism.

E din neamul mare al licuricilor – omul: un vierme ce se transformă în lumină când iubește.

Moartea este umbra care dă plasticitate vieții.

Satan nu este ateist, el este antiteist pentru că crede în existența lui Dumnezeu, dar luptă împotriva Lui.

Orice dogmă reprezintă pentru posibilitățile logice ale intelectului unam o antinomie (Dumnezeu e Unul si în același timp e Trei), dar orice dogmă mai cuprinde, prin înșiși termenii ce-i întrebuințează (Dumnezeu e o Ființă în trei Persoane), și o indicație precisă că logicul trebuie depășit și că antinomia e presupusă ca soluționată împotriva posibilităților noastre de înțelegere. În lumina acestui mediu postulat, antinomia cuprinsă în dogmă se schimbă, luând o înfățișare “de dincolo” care ne face să-i atribuim un înțeles, deși înțelesul ne scapă în întregime.

Copilăria este inima tuturor vârstelor.

Amintirea e o seră a fericirilor trecute.

Absolutul este punctul indiferent al tuturor polurilor, dincolo de existență și inexistență, dincolo de real și ireal.

Nu este un semn de autentic curaj în viață , când pentru a te pregăti pentru situații cari cer curaj, înveți din vreme să te duelezi.

Oprește trecerea! Știu că unde nu e moarte nu e nici iubire, dar, te rog, oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea!

Daca vrei sa ajungi la fericire, atunci pune-ti orice ca tinta, numai un singur nu: fericirea.