Viața ne învață să cultivăm uitarea, ca o măsură de consolare a ființei.

Inimile de piatră se încălzesc, dacă le lovește des, foarte des, ciocanul sorții.

Într-o ţară subdezvoltată să nu beţi apă. Într-o tară superdezvoltată să nu respiraţi aerul.

Lumea e, poate, schița rudimentară a vreunui zeu copilăros, care a abandonat-o la jumătate, rușinat de execuția deficientă; e opera unui zeu subaltern, de care zeii superiori se amuză; este producția confuză a unei divinități pensionate și senile, care a și murit.

Nu e nevoie de jăratic: infernul sunt ceilalți.

Speranța este vălul naturii pentru a ascunde goliciunea adevărului.

Sunt asemenea nisipului clepsidrei care poate fi timp numai in cadere.

Linistea absoluta duce la tristete. Este imaginea mortii.